daca…

… nu as fi nevoita sa muncesc pentru a-mi castiga existenta zilnica mi-ar placea sa imi petrec viata mergand la opera, la teatru, la tot felul de evenimente cool (pai da!) de genul concertelor si spectacolelor de dans contemporan. As merge si la concerte rock si la tot felul de congrese de arhitectura. As face inca un doctorat in pop art cu focus pe Andy Warhol (poate si pe Velvet Underground).

M-as duce la expozitii imbracata dupa ultimul racnet (!) si mi-as flutura genele vorbind despre tendinte si traditii. Desigur, fi-mea ar fi printre expozanti si io m-as umfla in pene povestind soptit cati bani am bagat in educatia ei, dar uite ca se vede (stiu, ghertoiala, dar imi permiteti, e visu’ meu ).

Voi ce-ati face daca n-ar trebui sa munciti pentru existenta zilnica? Adica, ce sa mai, daca ati avea bani de n-ati sti ce sa mai faceti cu ei .

(In caz ca va intrebati, da, mi-e rau si cred ca delirez un pic )

ps: si da, eu si Herr probabil ca am strabate lumea in lung si lat pe Harley jumate din an, in timp ce Margot s-ar lafai in studioul ei din Montmatre (sper ca acolo il vrei, mama, da? daca nu, zi, ca luam in alta parte )

de Martisor

Ani buni de zile nu mi-a mai pasat ca era sau nu Martisor. Prinsa in valtoarea zilnica, 1 Martie trecea de cele mai multe ori neobservat. Ba, mai mult chiar, ii pufneam dispretuitor in nas, ca unui pantof mult prea indelung purtat si iesit din moda.

Nu stiu exact ce s-a schimbat anul asta, nu de alta, dar si anul trecut am fost in tara de Martisor. Anul asta am daruit deja martisoare, am trimis chiar si cuiva drag, de departe, intr-un plic.

In dimineata asta am vazut un mesaj pe facebook de la niste copile frumoase, doctorande, aflate peste mari si tari, care spuneau acolo cam ce spun eu aici: ca de departe ni se face dor de Martisor. Mie mi s-a facut dor de el de aproape si cred ca e de bine asta.

Nu mi-am mai fluturat genele a dispret si disperare in fata kitschului care invadeaza tarabele, am decis sa trec elegant peste tot ce nu imi facea cu ochiul si sa ma opresc la martisoarele simple si ieftine (0,50 bucata ), pentru ca ele imi aduc cel mai bine aminte de micile jucarii legate de snur alb-ros din copilarie. Ah, cat regret si acum minunata colectie pe care o stransesem si care a disparut nu se stie unde…

Pana una alta, ca sa nu mai bat campii mult, va doresc un 1 Martie frumos (la noi a nins iar! dar sa trecem peste asta…) si o primavara molcoma si calda!

Gulaschsuppe – supa de gulas

Cinstita supa de gulas a familiei mele, atat de complicata in marea ei simplitate, cere o carne de vita buna, frageda, nici prea slaba, nici prea grasa, ceapa din belsug, paprika (boia de ardei) dulce cu generozitate, un cartof maricel, un ardei iute si multa rabdare. Caci gulasul, dragii mei, nu e o mancare pe repede inainte, ci una careia ii place zabava si focul molcom.

Pentru supa asta am pus la treaba asa:

1/5 kg carne de vita, taiata cubulete cam de 2/2 cm

2 cepe mari (chiar foarte mari), taiate marunt

un catel de usturoi

1 cartof mare, taiat cubulete (hai sa zic 1/1 cm – atentie sa nu fie un cartof sfaramicios!)

2 linguri cu varf de paprika (aici e dupa ochiul si gustul fiecaruia, ca sa nu mai zic ca e si dupa cat de buna e paprika)

un pic de maghiran

un pic de chimen (cat luam asa, cu degetele)

un ardei iute murat, taiat feliute

sare dupa gust

o lingura de untura de porc pentru calit ceapa (puteti folosi si ulei, da’ sfatul mea e sa nu – ori e supa de gulas, ori nu e!)

o lingura de faina pentru ingrosat

1  litru si jumatate de supa clara de vita (merge si apa, dar e mult mai gustos totul cu supa)

Da, supa de gulas nu e pentru dieta – dar, zau, ce? isi inchipuia cineva altceva?!

Calim ceapa in untura pana se aureste, adaugam apoi si catelul de usturoi tocat marunt si el. Punem carnea si o perpelim un pic, la foc potrivit, pana capata o nuanta aurie si ea. Nu o prajim complet, doar o perpelim, cat sa se patrunda carnea si sa nu plece apoi la fiert de cruda ! Procedeul asta e important mai ales daca folosim carnea de vita care se gaseste in Romania, care e, dupa cum se stie, mult mai atoasa si fara de gust decat cea din Austria. Adaugam apoi si paprika, maghiranul si chimenul si amestecam. Turnam supa de vita, punem ardeiul iute tocat si lasam la fiert. Cand carnea e gata punem si cartoful, dupa ceva vreme adaugam faina, dezlegata cu o lingura de supa ca sa nu faca niciun cocolos.

Ei bine, de aici incolo incepe distractia, caci supa asta trebuie sa fiarba incet si indelung, la focul cel mai mic, bolborosind incetisor si scotand la iveala toate aromele. Nu e o supa grabita, asa ca daca sunteti pe fuga, nu va apucati de ea. E supa de sambata sau duminica lenesa petrecuta acasa, cu timp din belsug. As zice ca abia dupa doua ore de fiert incepe sa capete gust, iar dupa 3 ore incolo deja vorbim de adevarata supa de gulas pe care o putem pune cu mandrie in farfurie.

Mahlzeit, dragilor!

ps: gulasul-gulas il gasiti aici

piept de pui la cuptor si o scurta povestire

Zilele trecute mi-am smuls din timpul de zacut in pat si m-am miscat (cu greu, cu “fratello-guard” si cu multa paranoia) sa zac alaturi de prieteni pe o bancuta de restaurant, dupa o minunata vizita la dentist. N-as fi facut-o, dar A. a venit tocmai din Elvetia (da, stiu, din Austria ar fi fost mai usor sa ne vedem, dar asta e) si nu puteam sa nu ma vad cu ea. Asa cum Viena mea devine si mai frumoasa cand imi vin acolo prieteni dragi, asa si Bucurestiul asta imperfect, plina de troiene mizere si turturi amenintatori, a devenit cumva altfel, mai prietenos, mai… digerabil, atata vreme cat l-am gustat alaturi de prieteni… Stiu, eu as fi facut supa de rosii din rosii adevarate, as mai fi tinut un pic sarmalele la cuptor si n-as fi uscat asa de tare puiul (tortului de biscuiti moi-moi si pufosi si insiropati ca pentru d-astia d-alde mine n-am ce sa ii reprosez totusi!), inteleg si accept ca restaurantele astea hranesc pe banda, fix la ora aleasa de noi, multime de corporatisti (printre care clar noi am facut nota discordanta), dar faptul ca am mancat alaturi de prieteni chiar si asa, molfait, nesatisfacator si maruntind sarmaua cu furculita, ca pentru copii mici, a fost minunat. Ca am zacut a doua zi nici nu se mai pune , cred ca sunt io un pic cam sperioasa, va zic!

Ah, si ca tot v-am zis ca am zacut a doua zi, mno, prilej taman bun sa nu misc un deget si sa ma las servita – aproape la pat . Cu ce? Cu ce veti vedea mai jos !

Rumenit si grasut, moale si gustos, pieptul de pui e ceva ce pot manca usor si cu placere zilele astea (si da, trec cu seninatate peste povestile din media despre cat de injectat cu antibiotice e puiul ).

Ca sa obtinem rezultatul mai sus mentionat (ala cu rumenitul, nu ala cu antibioticele, daaa?) mi s-a povestit ca trebuie facut asa: luam pieptul de pui, il ungem cu ulei, presaram generos boia si nu chiar atat de generos sare cu ierburi aromatice, il punem intr-o tava si ii oferim si un sos de 1/2 vin alb, 1/2 apa, plus inca vreo doua linguri de ulei si un catel de usturoi si o ceapa – taiate ambele marunt-maruntel. La cuptor (la 200 de grade) cu el apoi! Dupa vreo 15 minute (depinde de cuptorul fiecaruia) incepem sa-l stropim cu sosul din tava, ca sa il ajutam sa capete culoarea asta rumenie. Repetam operatiunea la fiecare 10 minute. Cu totul nu cred ca dureaza mai mult de 45 de minute, dar, repet, aici e in functie de cuptorul fiecaruia.

Scoateti din beci o sticla de vin alb, sec, mai puneti alaturi niste orez simplu, fiert in apa cu sare si gata! (pentru conformitate, antibioticul era la 8 ore departare, daaa? Aveti liber sa nu ma credeti !)

Mahlzeit si saptamana faina sa aveti, dragilor!

spanac cu pui si orez (si inca alte cateva ingrediente delicioase)

Inca un pic si rezolvam toate chestiunile legate de dinti. A trecut un an si un pic de cand mi-am pus aparatul dentar. Saptamana trecuta l-am dat de fapt jos, dintii sunt aliniati, ne-am atins scopul, iar aparatul dentar si-a meritat pe deplin si banii, dar si neplacerile ocazionale pe care mi le-a creat. Una peste alta, a fost o experienta care m-a invatat multe, inclusiv in bucatarie.

Si pentru ca din cauza unor alte interventii stomatologice am avut din nou nevoie sa mananc o mancare deloc crocanta, ci mai degraba usor molfaibila, am aruncat in tigai niste verdeturi pe care le-am gasit ratacite prin camara si prin congelator.

Ostilitatile au decurs cam asa:

Am calit o ceapa mare, taiata cubulete. Cand s-a aurit i-am pus alaturi niste bucatele de piept de pui din supa. Cand a capatat si puiul o culoare aurie, am adaugat spanac congelat (dar dezghetat in prealabil), niste varza chinezeasca (ramasa sa se plictiseasca prin camara) taiata fideluta si o ceasca de orez. Am scaldat toate astea in vreo doua-trei polonice de supa, am pus sare (destul de putina, ca avea deja zeama de la supa), piper si nucsoara si am lasat sa fiarba. In mod normal cred as fi fiert mancarica asta pana ar fi scazut sosul aproape de tot, de data asta n-am facut-o, mi-am dorit sa fie ceva mai zemoasa.

In farfurie am trantit peste ea si niste bucati moi si faine de branza brie si da-i si mananca! O incantare pentru simturi, arome primavaratice si delicate! Un vin alb sec a tinut companie perfecta acestei farfurii!

Mahlzeit, dragilor!

ps: a se observa ca am header nou, ca nu mai am rabdare sa vina primavaraaaaaaaa! ceea ce pana una alta se pare ca se si intampla afara, avem doispe grade in termometru si o mare baltoaca in curte

Bodyrock: despre o altfel de revolutie (5)

Sportul inseamna pentru mine…

relaxare

placere

libertate

transpiratie

dureri de muschi

o senzatie imensa de bine

bucurie

urlet

competitie cu mine

moda (aham, da da da, pai ce, nu e mai fain sa faci sport in ultimul racnet de colanti decat in tricoul ala vechi-de-acum-o-suta-de-ani?!)

adrenalina

frumusete

sanatate.

Pentru voi?

ps: sunt scoasa din circuit de lucrari de stomatologie. Da’ revin, no worries . Mai frumoasa, mai dintoasa !

cartofi cu rozmarin si usturoi, la cuptor

Ce faci cand dantura in lucru nu te prea lasa sa mesteci? Simplu, te adaptezi. Cu gust, desigur! Cartofi mari, albi, taiati sferturi, stropiti cu un pic de ulei de masline, sare, praf de rozmarin si catei de usturoi taiati feliute, varati apoi in cuptor pana devin aurii. Cam asa:

Iar daca hrana pentru trup e cam saracacioasa, compensezi cu hrana pentru suflet, uitandu-te la prieteni dragi care vorbesc cu pasiune despre… pasiunea lor!

Austromânia (Reisauflauf cu miere si nuca)

“Haaaa! Brainz in honey!” cam asta a fost prima reactie a fetelor mele pe facebook. Hmm… cam da, da, caci de ma uit bine, chiar asa apar. Mici si deliciosi, miejii de nuca se itesc din aurul lichid al mierii prins intr-un borcanas. Produs traditional romanesc, 100% natural, asa zice pe borcan. Pai bine asa. Mie imi place sa mananc produse locale si sprijin – prin consum – productia autohtona. Numa sa nu ma ia cu pret de specula pentru niste produse absolut normale, ca atunci nu ne mai jucam. Local, traditional si natural nu trebuie sa fie egal cu snob. Ca nu mai ajungem nicaieri. Cool trebuie sa fie, dar nu la pret de aur cu platina, parerea mea!

Eh, si ca sa imbinam traditiile celor doua tari pe care ni le asumam ca patrii, am pus la cuptor si un Reisauflauf. Sa-i zic sufleu? Sa-i zic doar budinca? De fapt, chiar nici nu mai conteaza, asa e de bun! Mult lapte, multe oua si o cana mare de orez. Reteta v-o dau dupa ce termin cu sapaturile arheologice, tare prost stau cu vremea de ragaz saptamana asta…

Mahlzeit si saptamana faina sa aveti, dragilor!

pate de linte

Nu mai stiu de la cine am preluat asa, din zbor, ideea. Cred ca de la Daria… Oricum, geniala ideea, pateul de linte (in varianta mea) este atat de bun si atat de simplu de facut ca stau acum si ma intreb de ce nu mi-a venit inspiratia asta mai devreme .

O cana de linte se pune la fiert, fara sare, caci sarea face cojitele sa se desprinda si sa devina tari, bleah deci. Cu lintea eu am mai pus si un catel de usturoi, care intr-un final s-a topit minunat in compozitie. Cand lintea e fiarta, scurgem surplusul de apa, o mutam in vasul pentru mixer, ii punem niste sare, niste piper si un pic nucsoara, basca ceapa calita pe care am pregatit-o separat. Vaj vaj cu mixerul, gustam sa vedem daca ne place cat e de condimentata, mai punem si niste patrunjel inauntru, amestecam si gata. Punem intr-un castronel si  lasam sa se raceasca (daca rezistam, desigur).

Noi am trantit-o pe o felie de paine neagra, cu niste fasiute de piept de pui de-asupra si niste varza chinezeasca. Sa te lingi pe degete, nu alta!

Mahlzeit, dragilor! Si vikend fain!

Bodyrock: despre o altfel de revolutie (4)

Hello, doamnele mele! Cum mai stati cu sportul? Sau v-ati lasat coplesite de zapada de afara? Da, da, stiu cum e cu mancatul pe vremea asta, numa ieri ce postam si eu niste bucatele de slaninuta, frumos aurite la cuptor. Si totusi, sports, anyone? Ia sa aud! Si nu, patinajul viteza pe gheata de pe trotuare sau alpinismul pe muntii de zapada lasati in urma de aia de la deszapezire nu se pun ca activitati sportive !

Dincolo de asta, voiam sa va intreb – foarte seeerios – ce inseamna sa arati bine in conceptia voastra? Tolerati un pic de pufosenie pe burta sau va visati slabe ca niste scanduri topmodele? Ce parere aveti de posterul de mai jos ?

Eu stiu ca domni nu prea vin des in vizita pe aici, dar aia doi care vin ar trebui sa ne raspunda si ei – care e idealul lor de frumusete feminina.

Ha, ce ma chinuie curiozitatea azi, asa-i?

ps: ii multumesc inca o data Zuzanei ca ma antreneaza in fiecare zi, iaca, asa pot da la lopata fara probleme. Cumva sunt recunoscatoare ca pot da la lopata, pentru ca asta pare sa fie un antrenament cardio destul de bun si el .