fetele mele

Nu ma imprietenesc cu pitzipoance.

Nu ma imprietenesc cu femei care se lauda toata ziua ce grozave sunt ele si cate cacaturi chestii maro mirositoare cacaturi* nemaipomenite au facut.

Nu ma imprietenesc cu nevrotice obsedate care improasca pe toata lumea cu energie negativa.

Nu ma imprietenesc cu muieri care stiu ele mai bine decat toata lumea cum se face orice si tin neaparat sa te invete si pe tine.

Nu ma imprietenesc cu d-alea care doresc neaparat sa imi tina lectii de moralitate, decenta, PR, comportament online si in societate, etc.

Nu ma imprietenesc cu persoane atat de secretoase incat nu stii nici macar cand respira, da’ barem daca au facut un copil si l-au si dat la facultate.

Nu ma imprietenesc cu femei atat de obsedate de cariera ca au uitat sa fie orice altceva in rest.

Nu ma imprietenesc cu femei atat de obsedate sa fie mame ca au uitat sa fie orice altceva in rest.

Nu ma imprietenesc cu invidioase, barfitoare si tzatze si nici cu prost-crescute.

Nu ma imprietenesc cu femei care isi intorc barbatul impotriva parintilor lui.

Nu ma imprietenesc cu creaturi lipsite de empatie.

Nu ma imprietenesc cu semidocte, care, desi n-au nici in clin nici in maneca nici cu limbile straine si nici cu literatura, fac recenzii de carte sau isi dau cu parerea despre cum ar fi corect sa te exprimi.

Nu ma imprietenesc cu agramate care se dau mari doamne.

Nu ma imprietenesc cu cuconeturi, in general, si cu persoane care sufera de cultul personalitatii, in special.

Nu ma imprietenesc cu… ce naiba, lista ar mai putea continua. Din fericire pentru mine am invatat sa tai in carne vie si sa elimin din jurul meu toate persoanele (de ambe sexe, dealtfel) care contravin regulilor mele de decenta, buna purtare, bunatate si zambet. Pentru ca imi pretuiesc nespus confortul de a ma uita in jur si a vedea femei una si una. Extrem de diferite, dar toate bune de pus pe rana. Cu simtul umorului, destepte incat sa isi permita sa faca misto de reguli gramaticale si de comportamente de domnisoara de pension, decente cat sa stea in banca lor atunci cand e cazul si curajoase incat sa sara la bataie daca imprejurarile o cer . Mercic, gagici! Va pup! Sunt sigura ca va stiti care sunteti, pe multe dintre voi va stiu doar de pe bloguri, dar tare mi-e drag de voi! Muaaaaaah!

*pentru aceasta balbaiala este de vina exact EA care mi-a zis sa nu mai vorbesc urat. Apoi s-a razgandit .

ah, duminica!

Minunatele dimineţi de duminică! Ador să mă trezesc în liniştea asta de vikend, să deschid ochii şi să vad cerul rozaliu la răsărit, cu norii pictaţi ca o fabuloasă operă de artă. Ce moment minunat să cobor la bucatarie şi să îmi umplu nările de mirosul cafelei proaspăt râşnite şi să ascult apoi bolboroseala mărunta a cafetierei. Şi în timp ce aştept să se facă licoarea minunată, în armonia perfectă a dimineţii, îmi iau laptopul şi…

POC! Sau mai bine zis FÂS! Nu ştiu cum se face, domle, ca eu sunt unica, singura şi irepetabila fiinţă din familia asta care arde instalaţia electrică! Niciunul din aştia ai mei nu păţeşte asa, să puna mâna pe întrerupător (bun cuvânt ăsta, parol! mai ales pentru mine ) sau pe ştecher şi să colapseze toată instalaţia electrică. S-a dus d-a dura toată poezia dimineţii mele de duminică: nu tu cafea, nu tu teveu, nu tu internet. Circula un banc pe febeu – electricity to the internet and co.: keep talking, bitches! Mno, exact aşe!

Ah, ce plăceri nebănuite să ieşi în pijama ca să ridici siguranţele de la panoul electric! Ce fiori de nebănuit când ţi se strecoară frigul pe sub cracul pantalonilor, întâi prin stânga, apoi prin dreapta! Ah, cum ador să nu-mi beau cafeaua de dimineaţă şi să stau să mă uit ca mâtza în calendar la panoul ala parcă făcut special pentru femei, cu zeci de butoane, butonaşe şi butonele, toate pleoştite exact ca  dispoziţia mea cea lipsită de cafea!

Cum, unde sunt bărbaţii? Care încotro, desigur, că doar nu vă închipuiţi că e cineva acasă de câte ori ard io instalaţia! Noooooo, păi unde ar fi hazul altfel? Unde ar fi conversaţia năucitoare în trei limbi cu Herr? Hai patru, dacă punem la socoteală că înjur în sârbeşte în cazuri din astea extreme! Unde ar fi momentele când mă uit după prelungitor în imensitatea beciului precum curca în lemne? Unde ar fi sentimentul ăla de feminină neputinţă în faţa zeilor tehnicii? Nu, clar, n-ar mai fi palpitant, viaţa nu ar mai avea adrenalină, sare şi piper! Dar eu aş avea electricitate, thank you very much indeed!

Acum când vă scriu aceste rânduri, casa e plină ca cabluri (până la urmă am găsit prelungitorul, bine pitit după cele o-mie-o-sută-nouăzeci-şi-două-de-tuburi-de-spumă-poliuretanică: la ce naiba ne trebuie atâtea? Şi de ce încă mai păstrăm fierul de călcat vechi şi ars???). Eu merg precum pisicile, călcând atent ca să nu mă împiedic. Un ditai cablul vine din birou până la bucătărie, ca să pot alimenta modemul. Cum doar două prize din patru merg chiar şi aici, şi -desigur! – priza în care era frigiderul e una din cele afectate – am mai pus două prelungitoare şi ca să nu mi se dezgheţe alea din frigider şi să mai dau de altă bucurie. Reţea? Dacă nu ştiţi ce e aia vă fac eu o poză. Şotron? Nu mai jucasem de mult, era cazul. Da, l-am desenat cu cabluri pe podea ! Însăăăăăăă, am cafea! Slavă Domnului că ne-a lăsat prelungitoare pe acest pământ!

 

sopa, pipa, acum acta. cum zice englezu’, four letter words.

Semnati petitia impotriva ACTA! AICI!

Info si AICI.

ps: Nu pot sa nu ma intreb inca o data cum de nu se gandeste mai nimeni ca “reality show-urile” gen (fatidic denumitul) Big Brother sau ala din RO, Nora pentru ma-ta, ma-sa, tac-tu si cine se mai nimereste ( nu m-am putut abtine) nu sunt decat niste experimente pentru a vedea daca oamenilor le pasa cu adevarat de faptul ca sunt supravegheati 24 din 24 si sunt trasi la raspundere pentru fiecare gest si vorba… Exact intr-acolo de indreptam, supraveghere si control total. Si e grav ca unora le place…

ps2: in mareata blogosfera romaneasca plina de importanta si autosuficienta e o mare labareala plictiseala, nimanui nu-i pasa, cum, de altfel, se cam intampla in general (ma rog, daca nu se mai gaseste nicio campanie umanitara de demolat, nimeni nu se baga, toti stau cuminti ). Numa la Regele American al Romaniei vazui un articol, pentru care nu pot sa spun decat well said, well done, King!

ps3: inca un articol interesant.

pilaf. sau salata de orez. nu m-am hotarat :)!

Stiu, la voi e zapada cat casa. La noi e un fel de primvara isterica, pasarelele ciripesc, soarele straluceste – cam dintos, dar straluceste de zici ca e mijlocul lui aprilie, am senzatia ca vine Pastele sau ceva. Si cum sunt sechestrata in casa ca am de lucru, traiesc intr-un fel de realitati paralele si schizoide, pe de o parte cu discursuri prezidentiale dincolo de puterea mea de intelegere, pe de alta parte realitati austriece casnice, ca in curand nu o sa mai stiu cine sunt si pe unde sunt. Asa ca azi m-am hotarat sa intru in silenzio social media , sa imi termin ce am de facut, dupa care ies sa-mi mai cumpar o sticluta de oja. Blues Brothers vol. II, ca nu se poate asa .

Desigur, mai si mancam. Iaca!

O ceapa mare, taiata cubulete si calita usor.

Niste mazare, niste alte multe legume (stiti voi, mix din ala pentru de toate, cu morcov, porumb, ciuperci si nu-mai-stiu-ce ) – ratacite prin congelator, salvate de la singuratate si calite si ele un pic alaturi de ceapa.

Un ardei gras, taiat cubulete si pus alaturi de celelalte ingrediente la calit.

Piept de pui din supa, taiat bucatele.

Orez.

Si da, din nou o gutuie.

Sare, piper, ienibahar.

Patrunjel.

Amestecate toate in cratita, puse apoi in tava ceramica, scufundate in supa de pui si la cuptor!

Nu stiu sa va spun daca e pilaf cu legume sau daca e o salata de orez. Cert e ca trebsoara e minunata si calda, si rece.

Mahlzeit!

Rettungsgasse – Austria: in caz de accident lasati loc pe mijlocul autostrazii pentru ambulanta si/sau pompieri

Astia ai nostri (austriecii) anunta ca nebunii pe toate canalele ca initiativa lor de a crea o banda speciala pe mijlocul autostrazii in caz de accident (pentru a lasa loc suficient ambulantei si/sau pompierilor sa ajunga la cei in nevoie) are foarte mici sorti de izbanda pentru ca soferii din estul europei folosesc banda asta pentru a se deplasa mai rapid.

Asa ca, in caz ca o sa calatoriti si voi in Austria si deodata vedeti pe autostrada ca masinile se incoloneaza frumos pe stanga si pe dreapta, facand loc pe mijlocul autostrazii, nu inseamna ca va fac toti loc mariilor voastre ca sa ajungeti mai repede la hotel, ci s-a intamplat ceva. Asa ca va rog sa va comportati frumos si civilizat si sa nu folositi banda de salvare pentru propria placere. De fapt, astept cu nerabdare ca politia sa inceapa sa dea si amenzi pentru treaba asta, ca nu se poate sa avem si aici balamuc.

Daca vorbiti germana, ca sa intelegeti ce e Rettungsgasse, va rog sa accesati si acest document. De asemenea, la punctele de intrare in tara (de unde puteti cumpara si vigneta) se pare ca sunt informatii in toate limbile despre acest lucru. Insa, ca sa ne pastram decenta, in conditiile in care se dau toti pe margine, trebuie sa fii prea prost sau prea marlan ca sa iti inchipui ca tu ai voie sa treci, iar toti prostii stau pe margine.

Iata in imagini ce trebuie sa faceti:

stanga: in localitate; dreapta: pe autostrada

razletze

- daca te trezesti de dimineata cu o idee tip vierme in cap, gen “ce puii mei am facut eu in ultimul an?” si clar, pentru ca e ideea-vierme nici nu-ti va parasi creierul prea curand, cea mai buna modalitate de contracarare e sa iei un caietel si un creion si sa scrii tot ce ai facut tu in ultimul an. Cand ai ajuns deja la iunie te plictisesti garantat, e clar ca ceva – ceva tot ai facut, deci poti sa-ti continui ziua.

- daca primesti o revista moca, NU te apuca sa te dai pe fata cu mostra de fond de ten atasata. Mai ales daca n-ai folosit fond de ten in viata ta. Sau, ok, fie, daca stii ca nu iesi din casa azi pentru ca trebuie sa termini un monstru de traducere, se accepta. Ai doar grija sa te stergi de smac inainte sa vina familia acasa. Sau, lasa-l daca vrei sa-i sochezi si sa nu mai ceara de mancare la cina, de frica.

- daca nu bei apa o sa faci criza de rinichi. Aici nu mai e nimic de adaugat.

- daca pleci fara ciorapi pe sub blugi si ti se face frig, God bless h&m. Inexplicabil totusi de ce cumperi si inca doua bluze de la tally weil, usa alaturata.

- orice dilema ai si indraznesti sa o postezi ca status pe febe va atrage zeci de like-uri de la prieteni si niciun raspuns. Asa ca, inainte de a ma intoarce la telectualismele mele, va intreb: DE CE SE DAU FEMEILE CU FOND DE TEN? Daca da vreunu like la postare si nu-mi raspunde, promit ca va gatesc numai iarba murata pentru urmatoarea luna!

LE: ca mi-a raspuns Forfe nu se pune, da?

cotlet cu piure si sos de ciuperci si vin

De fapt… ingredientul principal al mancarii de astazi este vinul rosu. Un vin bun, robust, cu o culoare rubinie tare imbietoare. Un vin care a dat un gust excelent carnii de porc si sosului.

O ceapa mare, taiata cubulete.

Ciuperci, dupa pofta inimii.

Calim ceapa, adaugam ciupercile si mai apoi si carnea. Punem un praf de sare si unul de piper si turnam apoi vin din belsug. Lasam sa fiarba la foc potolit, sub capac.

Piureul e simplu: cartofi, unt, un pic de lapte, sare si nucsoara.

Restul e poveste de (bun) gust, spusa susurand de pe marginea unui pahar cu vin rosu…

Mahlzeit!

micul dejun de fiecare zi

Da, am reusit! Am reusit sa gasesc ceva ce pot manca dimineata! V-am mai zis despre ei, sunt fulgi de grau spelta, fara nicio chimicala in ei (ma rog, acu’ daca minte eticheta, mint si eu ). Un iaurt simplu, o banana si, dupa caz si pofta:

- o lingurita de miere, niste alune de padure, crude, ori

- o lingurita de dulceata (ce se gaseste prin camara), stafide

- o lingurita de miere, un kiwi… si tot asa. Combinatiile sunt nelimitate ca idei, dar limitate de ce am prin dulapuri/camara/ frigider .

Dar un lucru e sigur: mi-am gasit micul dejun perfect!

Mahlzeit, dragilor!

ps: fitness? Zuzana s-a intors ! Clic AICI!

de vazut

S-a cam asezat praful pe rubrica asta. Dar nici n-am mai gasit ceva extraordinar si demn de atentie. Pana azi. Va invit sa dati un clic AICI.

Dar si la aia mica a mea, ca s-a apucat iar de scris . AICI.

orez cu lapte si portocala fiarta in vin alb

Revolutie, revolutie, da’ mai mancam si noi ceva? Cred ca n-am dormit mai deloc, meh, am naturelul simtitor (da, iar m-am uitat la teveu pe net), asta e, sunt o delicata, bah .

Trecand peste asta si peste faptul ca la 6 dimi eu deja eram cu bodyrock-ul si ne sopteam discret unul altuia “hai inca unaaaaa!”, in asa fel incat la final parol ca aveam ferestrele aburite (bai, performanta asta n-am mai avut-o pana acum, cre’ca e si foarte frig afara, brrrrr, nush, ca n-am scos nasul din casa pana acum, doar am deschis geamul sa aerisesc si am fugit la bucatarie sa vad de-o cafea)…

… deci am deviat de la subiect!!!

Ca sa revin, zic ca dupa o noapte jumulita si o partida de fitness nimic nu merge mai bine decat o poveste despre un orez cu lapte. Cu portocala. Fiarta in vin. De ce poveste? Pai pentru ca orezul deja nu mai este , l-am facut zilele trecute. Si oricum, vin dupa fitness cred ca da o senzatie cel putin interesanta, pe care insa nu doresc sa o experimentez.

Ce-oi fi avand azi, bat campii big time. Sa ma potolesc si sa va povestesc sec:

O ceasca de orez, lapte cat sa aiba loc sa fiarba (cred ca undeva la jumatate de litru – nu masor niciodata, ochiometru!), zahar dupa gust, o lingurita de zahar vanilat. Fierbem orezul, cu grijaaa desigur sa nu-l lipim de cratita.

In timp ce orezul fierbe ne jucam cu o portocala. O taiem cum… ne taie capul , o punem intr-o cratita cu niste zahar si niste vin. O fierbem pana sosul se leaga si se face asaaa, ca o dulceata.

Mno, pana e gata sosul asta se cam fierbe si orezul. Eu i-am mai pus orezului astuia si un paharel mic de suc de portocale, asa, de haz. Si bine am facut, pentru ca orezul a capatat o aroma tare faina.

Eh, si pe urma orezul in castronel, peste el sosul ala de portocala si gata. Rapid, simplu si DE-LI-CIOS!

Mahlzeit! Si vikend fain, dragilor!