ah, duminica!

Minunatele dimineţi de duminică! Ador să mă trezesc în liniştea asta de vikend, să deschid ochii şi să vad cerul rozaliu la răsărit, cu norii pictaţi ca o fabuloasă operă de artă. Ce moment minunat să cobor la bucatarie şi să îmi umplu nările de mirosul cafelei proaspăt râşnite şi să ascult apoi bolboroseala mărunta a cafetierei. Şi în timp ce aştept să se facă licoarea minunată, în armonia perfectă a dimineţii, îmi iau laptopul şi…

POC! Sau mai bine zis FÂS! Nu ştiu cum se face, domle, ca eu sunt unica, singura şi irepetabila fiinţă din familia asta care arde instalaţia electrică! Niciunul din aştia ai mei nu păţeşte asa, să puna mâna pe întrerupător (bun cuvânt ăsta, parol! mai ales pentru mine ) sau pe ştecher şi să colapseze toată instalaţia electrică. S-a dus d-a dura toată poezia dimineţii mele de duminică: nu tu cafea, nu tu teveu, nu tu internet. Circula un banc pe febeu – electricity to the internet and co.: keep talking, bitches! Mno, exact aşe!

Ah, ce plăceri nebănuite să ieşi în pijama ca să ridici siguranţele de la panoul electric! Ce fiori de nebănuit când ţi se strecoară frigul pe sub cracul pantalonilor, întâi prin stânga, apoi prin dreapta! Ah, cum ador să nu-mi beau cafeaua de dimineaţă şi să stau să mă uit ca mâtza în calendar la panoul ala parcă făcut special pentru femei, cu zeci de butoane, butonaşe şi butonele, toate pleoştite exact ca  dispoziţia mea cea lipsită de cafea!

Cum, unde sunt bărbaţii? Care încotro, desigur, că doar nu vă închipuiţi că e cineva acasă de câte ori ard io instalaţia! Noooooo, păi unde ar fi hazul altfel? Unde ar fi conversaţia năucitoare în trei limbi cu Herr? Hai patru, dacă punem la socoteală că înjur în sârbeşte în cazuri din astea extreme! Unde ar fi momentele când mă uit după prelungitor în imensitatea beciului precum curca în lemne? Unde ar fi sentimentul ăla de feminină neputinţă în faţa zeilor tehnicii? Nu, clar, n-ar mai fi palpitant, viaţa nu ar mai avea adrenalină, sare şi piper! Dar eu aş avea electricitate, thank you very much indeed!

Acum când vă scriu aceste rânduri, casa e plină ca cabluri (până la urmă am găsit prelungitorul, bine pitit după cele o-mie-o-sută-nouăzeci-şi-două-de-tuburi-de-spumă-poliuretanică: la ce naiba ne trebuie atâtea? Şi de ce încă mai păstrăm fierul de călcat vechi şi ars???). Eu merg precum pisicile, călcând atent ca să nu mă împiedic. Un ditai cablul vine din birou până la bucătărie, ca să pot alimenta modemul. Cum doar două prize din patru merg chiar şi aici, şi -desigur! – priza în care era frigiderul e una din cele afectate – am mai pus două prelungitoare şi ca să nu mi se dezgheţe alea din frigider şi să mai dau de altă bucurie. Reţea? Dacă nu ştiţi ce e aia vă fac eu o poză. Şotron? Nu mai jucasem de mult, era cazul. Da, l-am desenat cu cabluri pe podea ! Însăăăăăăă, am cafea! Slavă Domnului că ne-a lăsat prelungitoare pe acest pământ!