piept de pui la cuptor si o scurta povestire

Zilele trecute mi-am smuls din timpul de zacut in pat si m-am miscat (cu greu, cu “fratello-guard” si cu multa paranoia) sa zac alaturi de prieteni pe o bancuta de restaurant, dupa o minunata vizita la dentist. N-as fi facut-o, dar A. a venit tocmai din Elvetia (da, stiu, din Austria ar fi fost mai usor sa ne vedem, dar asta e) si nu puteam sa nu ma vad cu ea. Asa cum Viena mea devine si mai frumoasa cand imi vin acolo prieteni dragi, asa si Bucurestiul asta imperfect, plina de troiene mizere si turturi amenintatori, a devenit cumva altfel, mai prietenos, mai… digerabil, atata vreme cat l-am gustat alaturi de prieteni… Stiu, eu as fi facut supa de rosii din rosii adevarate, as mai fi tinut un pic sarmalele la cuptor si n-as fi uscat asa de tare puiul (tortului de biscuiti moi-moi si pufosi si insiropati ca pentru d-astia d-alde mine n-am ce sa ii reprosez totusi!), inteleg si accept ca restaurantele astea hranesc pe banda, fix la ora aleasa de noi, multime de corporatisti (printre care clar noi am facut nota discordanta), dar faptul ca am mancat alaturi de prieteni chiar si asa, molfait, nesatisfacator si maruntind sarmaua cu furculita, ca pentru copii mici, a fost minunat. Ca am zacut a doua zi nici nu se mai pune , cred ca sunt io un pic cam sperioasa, va zic!

Ah, si ca tot v-am zis ca am zacut a doua zi, mno, prilej taman bun sa nu misc un deget si sa ma las servita – aproape la pat . Cu ce? Cu ce veti vedea mai jos !

Rumenit si grasut, moale si gustos, pieptul de pui e ceva ce pot manca usor si cu placere zilele astea (si da, trec cu seninatate peste povestile din media despre cat de injectat cu antibiotice e puiul ).

Ca sa obtinem rezultatul mai sus mentionat (ala cu rumenitul, nu ala cu antibioticele, daaa?) mi s-a povestit ca trebuie facut asa: luam pieptul de pui, il ungem cu ulei, presaram generos boia si nu chiar atat de generos sare cu ierburi aromatice, il punem intr-o tava si ii oferim si un sos de 1/2 vin alb, 1/2 apa, plus inca vreo doua linguri de ulei si un catel de usturoi si o ceapa – taiate ambele marunt-maruntel. La cuptor (la 200 de grade) cu el apoi! Dupa vreo 15 minute (depinde de cuptorul fiecaruia) incepem sa-l stropim cu sosul din tava, ca sa il ajutam sa capete culoarea asta rumenie. Repetam operatiunea la fiecare 10 minute. Cu totul nu cred ca dureaza mai mult de 45 de minute, dar, repet, aici e in functie de cuptorul fiecaruia.

Scoateti din beci o sticla de vin alb, sec, mai puneti alaturi niste orez simplu, fiert in apa cu sare si gata! (pentru conformitate, antibioticul era la 8 ore departare, daaa? Aveti liber sa nu ma credeti !)

Mahlzeit si saptamana faina sa aveti, dragilor!